aripi

Din exponențialul nisipului, tot adunat de armata mea Captiv, secundele le-am încuiat în clepsidra dăruită de dorințele tale, ale voastre De asta încă trăiesc dragul meu, de asta încă transform carbonu din dorințe în atomi Toți doar vor și vor, își doresc ce glăsuiește micro-egoul, dăruit de creatorul vostru în care eu nu cred Glăsuind răspuns la întrebarea pertinentă cu care ai insistat Copilaș naiv învelit în penele viselor timpurii din vremuri blestemate Ai rugat și ai implorat, ai insistat mai mult cu mine iar bătrânul era mâniat... Ce-ți doreai tu la vârsta de înflorire a trandafirilor? Aripi? Aripi… interesant. Alții și-au dorit spini, petale, alții au implorat pământ Naiv dragul meu, ce puteai atinge, ceva ce în realitate era darul a ce nu era uman Aveai visuri mărețe, dar somnul e doar somn. Trezește-te! Știu că vei simți în timpan mânia fiecărei toamne precum vântul ce zgârie geamul sau copacii Ce voiai să faci de fapt cu o pereche de aripi? N-avem decât ceva de jucărie, dar dorința avea o umbră matur de profundă Urletul dezamăgirii să îmbrățișeze numele meu s-a întâmplat Voiam să te pregătesc pentru ce va urma Nu toate visele sunt reale și nu toate dorințele trebuie să fie pe bază de material, fie el plastic sau altă structură Și natura a avut dorințe, dar și ea a fost dezamăgită de om! Ce putea un copil să facă cu o pereche de aripi? Voiai să fii înger… precum mama ta?